vineri, 6 iunie 2014

Prezentare la română-Emoţii:x

Astăzi am avut de prezentat o carte la română.În mod normal,nu am nicio problemă când trebuie să vorbesc despre o carte,mai ales dacă e una care îmi place.
Pentru mine,cartea este paşaportul care mă ajuta să călătoresc în cele mai faşcinante locuri.Cărţile ne educă,ne binedispun, ne sunt de mare ajutor când ne simţim singuri, ne ghidează când suntem confuzi,ne inspiră când rămânem fără idei.De altfel,cărţile ascund părţi din sufletele oamenilor.
Desigur,sunt şi cărţi care doar ne îmbogăţesc cunoştinţele,însă toate,de orice fel ar fii ele ne ajută să ne formăm,să devenim "oameni compleţi".Eu nu mi-aş putea imagina o lume în care să nu existe cărţi.
Pentru prezentare am ales o carte foarte interesantă,o carte care descrie întâmplările ciudate prin care trece  personajul principal,este o lecţie despre puterea cu care este înzestrat omul de a supravieţui- "Vraciul.Profesorul Wilczur" scrisă de unul dintre cei mai populari scriitori interbelici polonezi,Tadeusz Dolega Mostowicz.Este o carte care o recomand cu drag:).
Totuşi am mers în faţa clasei cu emoţii foarte mari şi am încercat să povestesc dar a fost un dezastru total.În pauza de dinaintea orei şi până când am fost chemată în faţă i-am tot spus noului meu coleg de bancă cât de stresată sunt şi practic l-am obligat să îmi asculte toate aiurelile.Eu eram bucuroasă că era singurul care chiar mă ascultă cu atâta calm.
Am început să povestesc însă mintea îmi tot fugea în alte părţi.L-am văzut pe colegul meu că îmi zâmbea încurajator dar eu tot cred că era doar fericit fiindcă a scăpat de poveştile mele.Mi-am luat privirea de acolo în încercarea de a mă concentra.Chiar în spatele lui stătea profesoara de română.Trebuie să recunosc că e o profesoară foarte bună însă mie încă îmi e cumva frică de ea.A încercat de multe ori să mă facă să vorbesc chiar dacă în primul semestru am dezamăgit-o.Ne-a dat o teză foarte simplă:două compuneri dintre care una era opinie despre importanţa lecturii.Pentru cea de-a doua nu mi-am făcut griji fiindcă era extrem de simplă iar prima ştiam că o am scrisă în telefon.Am aşteptat să se aşeze la catedră,mi-am scos telefonul şi mi-am scris compunerea.Când am terminat,l-am închis,l-am băgat în geantă şi am început  să lucrez pe ciornă la a doua.După câteva minute m-a strigat un coleg să pornesc hotspotul.M-am gândit ca nu durează decât un minut,profesoara oricum nu mă vede aşa că am scos telefonul,m-am enervat că era închis şi că dura mai mult şi am început să caut setările.Eram fericită că am fost rapidă şi trebuia doar să mai ies şi îmi puteam vedea de lucru.Dar exact atunci am văzut-o pe profesoară în faţa mea.De aici nu cred că mai are rost să povestesc fiindcă îşi poate da oricine seama ce a urmat.
Totuşi cred că m-a iertat  fiindcă mi-a corectat cât am apucat să scriu.Am luat 6.Dar e mult mai bine decât un 2,aşa cum trebuia.
La prezentare s-a văzut că aveam emoţii şi am spus "şi" la fiecare început de propoziţie dar în rest a fost ok.Concluzia e că trebuie să învăţ să îmi controlez emoţiile.Voi cum vă descurcaţi când trebuie să vorbiţi în faţa mai multor persoane?Sper că mai bine ca mine.Aştept comentariile voastre mai jos^_^. O zi placută să aveţi!
                                                                                         
                                                                                     

vineri, 23 mai 2014

Sfaturi pentru dinţi mai albi.Ce e adevărat şi ce e minciună?

Dacă căutaţi pe internet sfaturi despre albirea dinţilor o să gasiţi multe pagini care se contrazic in ceea ce spun.Deşi zicem că nu e adevărat,prima impresie conteză foarte mult.Un ten curat,un păr strălucitor si nişte dinţi albi sunt nişte elemente care contează  mult atunci cand cunoaştem o persoană.Poate sună ciudat dar eu sunt foarte atentă şi la unghii:))Mă uit la forma lor,mă uit să fie curate..
Toţi ştim cu siguranţă că băuturile carbogazoase pe bază de cola,cafeaua,ceaiul verde si cel negru,precum si nicotina din tigari ingalbenesc dintii.
Truc:Rujul roşu intens face dinţii să pară mai albi.Este vorba de un contrast cromatic puternic roşu-alb care face ca aceste două culori să pară şi mai intense decat sunt in realitate.Tot ce trebuie să faci e să alegi nuanţa de roşu care ţi se potriveşte şi să îndrăzneşti să o porţi!

Mituri despre albirea dinţilor

Căpşunile.
       Deşi se spune că aceste fructe delicioase curaţă dinţii,de fapt,ele 
      conţin acizi care afectează smalţul dinţilor.De asemenea,seminţele lor pot irita gingiile.Cu toate astea,nu e cazul să le eviţi!Trebuie doar să te speli pe dinţi după ce le mănanci.


Sarea.
Chiar dacă este adevărat ca sarea curăţă destul de bine dantura,şi ea deteriorează smalţul dinţilor.Astfel,aceştia devin mai sensibili la rece şi cald.Cu toate acestea,apa de gură pe bază de sare este bună pentru tratarea gingiilor inflamate.


Bicarbonatul de sodiu.
Dacă te speli pe dinţi cu bicarbonat de sodiu,vei vedea o uşoară albire a lor,dar folosit frecvent şi acesta atacă smalţul dinţilor.


Zeama de lămaie
Acizii pe care îi conţine sunt dăunători smalţului dinţilor si irită gingiile.







Pană acum v-am spus câteva alimente care pot afecta dinţii.Însă am şi ceva sfaturi pentru dinţi sănătoşi.

Merele si stafidele sunt două fructe pe care mulţi dentişti le recomandă.Consumaţi câte un măr la jumătate de oră după masă pentru că îndepărtează rămăşiţele de mâncare,bacteriile şi îndepărtează petele de pe suprafaţa dinţilor.Stafidele stimulează producţia salivei care îndepărtează placa dentară,unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea cariilor şi a gingivitei.

Ţine minte o regulă:pentru dinţii tăi nu contează cantitatea de mâncare mestecată ci frecvenţa ei.Aşadar,încearcă să reduci numărul gustărilor atunci când nu te poti spăla pe dinţi imediat după ce mănânci.

Folosirea scobitorilor este cea mai bună metodă  pentru a curăţa spaţiile dintre dinţi de resturile de mâncare.Eu recomand şi folosirea aţei dentare.

Dacă te dor dinţii când mănanci ceva foarte cald sau prea rece inseamnă că smalţul lor a fost afectat.În acest caz,mergi la dentist şi foloseşte o pastă de dinţi cu fluor pentru că acesta ajută la refacerea smalţului.

Guma de mestecat este o alternativă bună a spălatului pe dinţi după gustările pe care le iei in pauze.Guma de mestecat îţi curăţă destul de bine dinţii şi îţi împrospătează respiraţia.Cea mai recomandată este guma fără zahăr.Trebuie să recunosc că eu am deja prostul obicei de a mesteca mereu gumă,indiferent de locul în care sunt.Şi ăsta nu e deloc un lucru bun fiindcă "plescăitul gumei '' nu ţine de atribuţiile unei domnişoare.



Cele mai bune periuţe sunt cele cu perii moi care nu rănesc gingiile.De asemenea,periuţele trebuie să aibă capetele rotunjite şi nu ascuţite.În ceea ce priveşte coada periuţei,aceasta trebuie să îţi permită să o ţii cat mai uşor in mană.



Aparatul dentar
Un dezavantaj al aparatului dentar este faptul că nu îţi permite să îţi cureţi dinţii foarte bine.Desigur,primeşti de la dinţolog o periuţă mică,special concepută pentru a ajunge in locurile in care periuţa nu poate.Insă sub membranele metalice ale aparatului pot să rămană pete galbene pe dinţi.Dar nu te ingrijora!Acestea pot fi uşor îndepărtate de catre medicul specialist.
Şi eu port aparat dentar de 3 luni şi ştiu cum e.O să scriu zilele următoare un articol în care o să povestesc mai multe.


Sper să vă fie de folos  şi nu uitaţi să zâmbiţi fiindcă lumea o să vi se pară mai frumoasă!:**

joi, 22 mai 2014

Interviu cu un scriitor celebru


Salut!Ştiu că nu am mai scris de mult timp dar a fost perioada cu tezele.Mâine e ultima şi cea de care îmi e cel mai frică:la matematică.
Astăzi ne-a întrebat profesoara de română dacă avem vreunul blog şi ne-a încurajat să ne facem unul şi a zis că putem să publicam şi compunerile pe care le facem ca şi temă pentru acasă.Mi s-a părut o idee chiar foarte bună:)O să pun compuneri şi comentarii veificate de profesoara mea de la ore.Anul trecut,pentru examen ştiu că ne tot cerea "Interviu cu un scriitor celebru" aşa că am ales ca asta să fie prima compunere.Sper să vă ajute!;)


Interviu cu un scriitor celebru

Îl am alături pe Ionel Teodoreanu,care a fost de accord să îi adresez câteva întrebări.
-Bună ziua,domnule Teodoreanu!Am auzit că lucraţi la un nou volum.Ce v-a inspirat cel mai mult?
-Bună!Da,aşa este.Natura reprezintă oaza mea de linişte.De asemenea copilăria,vârsta inocenţei,a gingăşiei,acea perioadă specială a vieţii e unul dintre subiectele despre care scriu.
-În operele dumneavoastră aţi înnobilat  cuvintele cu noi sensuri.Ce înseamnă cuvântul pentru dumneavoastră?
-Pentru mine cuvântul este miraculos.Cuvântul nu este doar un mijloc de comunicare ci o poartă către alte lumi.Cuvântul îmi este cel mai la îndemană dintre toate mijloacele de a-mi exprima sentimentele.
-Cum v-aţi simţit la publicarea primului volum?
-Trebuie să recunosc că am avut foarte mari emoţii.Nu ştiam dacă oamenii vor aprecia munca mea.Dar până la urmă a ieşit totul fară probleme.
-Aveţi vreun mesaj pe care aţi dori să îl transmiteţi oamenilor care vă citesc operele?
-Am un mesaj dar nu e doar pentru cei care citesc ceea ce scriu.Nu trebuie să renunţi la visele tale!
-Vă mulţumesc foarte mult pentru tot.La revedere!
-Vă mulţumesc şi eu!Bună ziua!



P.S. Dacă sunt cumva elevi care vor să copieze această compunere îi rog să citească măcar cateva lucruri de bază despre Ionel Teodoreanu,in cazul în care nu ştiau deja.



luni, 28 aprilie 2014

Scrisoare pentru cea mai bună prietenă


Salut!:)
Postarea de azi vreau să o încep cu o întrebare:câţi/câte dintre voi aţi fost trădaţi/trădate de cea/cel mai bun/ă prieten/ă? (*Asta daca mai puteţi spune ceva că şi eu m-am săturat de atâtea bări deastea "/" :)) *).
Mi-am promis că nu o să folosesc acest blog ca să mă plâng de problemele mele,care de altfel sunt si foarte grave la vârsta mea *ahhh mi-am rupt o unghie*,dar,după părerea mea,fiecare om este liber să facă ce vrea.Da...cam asta e scuza care o folosesc acum.
Sunt sigură ca fiecare fată a avut o bff de când era mică cu care impărţea,mai mult sau mai puţin,jucăriile.La fel si in cazul băietilor.Cred..Eu sunt fată deci nu sunt atât de sigură.Dar logica mea asta imi spune.Tot logica asta mă indeamnă să afirm că aţi rămas prieteni/prietene de-a lungul timpului.În cazul meu aşa a fost.
M-am născut in Franţa şi am locuit acolo până la 6 ani când părinţii mei au hotărât că e mai bine să revină revină in ţară.Da ştiu,clasica reacţie:"De ce naiba au făcut asta?"Sincer,am 16 ani şi eu tot n-am inţeles.Btw am fost in câteva veri prin România dar era aiurea tot fiindcă nu cunoşteam pe nimeni.Eram genul ăla super cute mai ales fiindcă veneam de prin alte părţi,însă nu ştiam să vobesc română si toţi se uitau la mine ca la un animal de la zoo iar eu mă simţeam penibil.Totuşi am cunoscut o fată de pe strada bunicilor mei care in sfârşit se comporta normal.Mai târziu am aflat că şi ea venea din Italia şi se simţea la fel.Din ziua aceea ne-am inteles minunat şi după ce m-am intors in ţară am petrecut foarte mult timp impreună.Apoi am crescut şi pe la 12-13 ani au început clasicele drame adoleşcentine.Am încercat să fim una lângă cealaltă şi o vreme chiar ne-am descurcat foarte bine.Asta pană când au intrat drogurile si alcolul în ecuaţie.Acelea au început să mă înlocuiască...Şi încet-încet totul s-a schimbat.Acum nici nu mai vrea să audă de mine,spune că eu îi e mai bine acum.

Aseară când chiar nu am mai putut am scris o scrisoare pentru ea,deşi m-a avertizat să nu îi mai scriu deloc.Am scris-o dar se pare că nu o să o vadă.Aş vrea atât de mult să pot să îi fiu alături dar nu mă lasă.Şi familia nu o poate ajuta.Fratele ei e intr-o situaţie şi mai rea,tatăl ei e aproape inexistent iar mama ei nu mai are putere să facă nimic.Îmi pare rău insă nu mai ştiu cum să o ajut..

    "    Draga mea prietenă,
După cum bine vezi,nu concep incă să îţi spun altfel.Am inceput cu «dragă» fiindcă aşa mi-ai fost mereu.Una dintre cele mai dragi persoane,sora mea si chiar şi soţia mea,dacă îţi mai aminteşti.Eu,cel putin,nu pot să uit.Mi-au ramas atât de bine intipărite toate acele clipe incât tot incerc să le sterg dar fără niciun rezultat.
Nu cred că ţi-am spus niciodată asta,dar de mică te-am apreciat.Păreai mereu atât de puternică si gata să înfrunţi orice obstacol...şi chiar ai trecut prin multe.Îmi amintesc foarte clar ce se spunea despre noi: două prietene de nedespărţit.Una o fire timidă,retrasă şi care nu vorbea aşa de mult.Aceea eram eu.Si cealaltă,adica tu,erai fata vulcanică,care lua toate deciziile şi vorbea de cele mai multe ori în numele amândurora.Aveam o prietenie ciudată având în vedere faptul că eram foarte diferite.Însă cred că asta a făcut prietenia şi mai puternică.Împreună puteam trece peste toate... aşa credeam eu.
Oh si acele planuri măreţe pe care ni le făceam;că o să stăm in acelaşi apartament când o să mergem la facultate:eu la medicină şi tu la drept.Spuneam deja cum o să arate,ce mobilă o să avem,care o să fie programul,ce avem de făcut fiecare în casă.Şi totul părea atât de frumos!
Tu chiar ai fost  una dintre acele persoane care m-a  marcat în viaţă.Existau momente când îmi doream să fiu ca tine.Nu ştiu dacă tu ai avut vreodată acest sentiment.
Ştiu că o dată când eram mici mi-ai spus că ai vrea să ai toate jucăriile pe  care le am eu şi ţi-am răspuns că tot ce am o să împart cu tine. Nu îmi explic de ce am reţinut acel moment însă acum îmi dau seama că mi-am incălcat promisiunea.S-au schimbat doar «jucăriile».Ştiu că au fost câteva dăţi în care m-ai întrebat dacă nu ieşim sau dacă nu vin să dorm la tine şi ţi-am răspuns că ies cu nustiu ce prieteni de ai mei.Acum regret enorm.Câte nu aş da acum să mai petrec o zi cu tine,atunci când totul era ok!Să avem din nou acele vise,să ne promitem că o să fim împreună şi la bine şi la rău.Îmi lipsesc acele momente.Îmi lipsesti tu.
Ştii foarte bine că sunt o fire care se ataşează de persoane după doar câteva luni.Atunci cred că îţi imaginezi cum mă simt acum că m-am certat cu tine,care îmi erai ca o sora de atâţia ani.Ne-am schimbat amândouă foarte mult.Si eram conştientă de asta.Dar nu îmi puteam imagina unde o să ajungem.
Dacă ţi-am greşit cu ceva fără să îmi dau seama îmi pare sincer rău dar lasă-mă te rog să te ajut.Nu mai suport situaţia asta!
În cazul in care decizi că eu nu mai fac şi nu o să mai fac parte din viaţa ta,sper doar că o să rămân o amintire plăcută.Succes mai departe şi îţi doresc ca toate visele să ţi se indeplinească!
                                                                                                                                                                                Să nu mă uiţi!
                                                                                                                                                                                 A ta prietenă,căreia îi lipseşti mult "

Mă repet,pentru unii poate părea o poveste banală şi dacă totul o să fie bine,poate aşa o să mi se pară si mie.Dar asta e ceea ce trăiesc eu acum..
O zi minunată tuturor!

duminică, 27 aprilie 2014

Salut dragi prieteni!

Buna buna!
Este primul meu blog,prima mea postare si sper ca totul sa iasa bine:)Adica,ce ar putea sa iasa rau?
Am vrut de mult timp sa ma apuc de blog insa mereu gaseam diferite scuze.Cand scriu ma simt libera,am sentimentul ca scap de niste catuse invizibile.
O sa incerc sa scriu cat de des si despre tot felul de subiecte care sper ca o sa fie pe placul vostru.Daca aveti idei,subiecte pe care ati vrea sa le discutam,sfaturi sau orice altceva nu ezitati sa imi scrieti.Inca nu stiu prea bine cu ce "se mananca" toate astea si imi cer scuze daca fac anumite greseli si ca nu scriu(inca) cu diacritice dar totul o sa se rezolve cu timpul.Va promit!Pe cuvant de cercetas!:))
Sa aveti o zi cat mai frumoasa si nu uitati sa oferiti zambete tuturor celor din jur!